CJ e cu ochii pe sarea aruncată pe drumuri. Firmele de deszăpezire nu-şi vor mai primi banii înainte ca situaţiile de lucrări să fie verificate

Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a făcut ieri o scurtă analiză a modului în care cele patru firme contractate pentru deszăpezirea drumurilor judeţene s-au achitat de sarcini în ultimele zile.

Per ansamblu, au primit „note de trecere”, după cum spune vicepreşedintele Daniel Andronache, însă s-au semnalat câteva situaţii anormale: în unele cazuri a fost nevoie de presiuni ale oficialilor CJ pentru ca unele intervenţii să fie făcute la timp, au existat utilaje fără GPS care au fost puse la treabă şi, mai ales, în destule situaţii, nu s-a pus destulă sare în amestecul cu nisip, astfel încât materialul antiderapant să fie mai eficient.

Un comunicat explicat

CJ Hunedoara a emis ieri un comunicat în care arată că pe parcursul întrunirii de ieri „s-a solicitat, cu prioritate, respectarea cantităților și a amestecului de material antiderapant (sare și nisip în proporții egale) utilizat. Compoziția materialului antiderapant (în special prezența sării) să fie adaptată la codurile meteo. De asemenea, în momentul în care pe traseu sunt introduse utilaje de intervenție fără GPS, acest aspect trebuie comunicat imediat conducerii Consiliului Județean Hunedoara și diriginților de șantier, pentru o mai bună urmărire a lor. La rândul lor, diriginților de șantier li s-a recomandat să fie atenți la cantitățile de material antiderapant utilizate de firmele de deszăpezire, astfel încât intervenția să fie eficientă”.

Conform surselor noastre, unele firme au preferat să nu pună foarte multă sare în amestecul cu nisip din dorinţa de a face economii. Pe de altă parte, sarea topeşte zăpada doar până la – 7 grade Celsius. Aceleaşi surse ne spun însă că, în cazul utilajelor fără GPS a fost vorba de maşini noi, cumpărate în decembrie, pe care firmele respective nu au apucat să monteze dispozitivele de urmărire cerute de CJ.

Andronache: „Nu e normal să fim nevoiţi să facem noi presiuni”

„Am convenit cu reprezentanţii celor patru firme ca, de fiecare dată, compoziţia materialului antiderapant să fie alcătuită în baza codurilor pe care noi le transmitem lor. Cum e acum, cod portocaliu de ger, trebuie pusă mai multă sare în amestecul cu nisip. Au mai fost probleme cu întârzieri, motivate prin defectarea unor maşini. Sunt mulţumit în proporţie de 80 la sută în ce priveşte felul în care s-a lucrat. Dar, dacă nu am fi făcut noi presiuni repetate pentru rezolvarea unor situaţii, sunt convins că ar fi fost mult mai rău. Dar nu e normal să fie nevoie de asemenea intervenţii pentru ca o firmă sau alta să-şi facă treaba mai eficient. Au fost firme cu ai căror reprezentanţi a trebuit să discut de mai multe ori pe zi, dar a fost şi o firmă cu care n-a fost nevoie deloc de aşa ceva, pentru că şi-a făcut treaba cu eficienţă”, spune vicepreşedintele CJ, Daniel Andronache, care a refuzat însă să spună şi numele firmelor la care se referă.

Acesta adaugă că abia la finele lunii se vor cunoaşte exact costurile deszăpezirilor de pe drumurile judeţene, însă precizează că se va schimba şi mecanismul de plată: „Până acum, firmele trimiteau simultan şi situaţia de lucrări şi factura. Probabil Citeste mai departe

Source:: Glasul hd